Copilul abandonat, tradat si refuzat…

Copilul abandonat, tradat si refuzat…

Ceea ce traim de mici copii este ceea ce memorizam ca fiind “echitabil”, “adevarat”, “just” chiar daca nu este. Emotivitatea si afectivitatea construite pe abandon si refuz creeaza mari probleme in viata adultului. Din aceasta cauza, persoanele care de mici au fost refuzate, nu au fost ascultate, abandonate (si nu ma refer la copii abandonati in orfelinate!) tind sa re-creeze abandonuri si refuzuri in vietile proprii. Culmea e ca pentru ei este un lucru normal si lucrurile trebuie sa functioneze asa! Subconstientul unei astfel de persoane are tendinta de a propune si re-propune trauma abandonului pina cind persoana este capabila sa il depaseasca. In aceste conditii, con partenerul de viata, cu prietenii, cu colegii de serviciu si pina si cu animalele de casa se traieste intr-o continua tensiune. Citeodata, este de ajuns o privire ca se deschid vechile rani, nu mai vorbim de cuvinte si de cum pot fi interpretate! Cum putem iesi dintr-o astfel de situatie? Citeodata, procesul poate dura o viata si ne aduce roade doar daca la baza este contientizarea clara a situatiei de plecare. Primul pas este acceptarea de sine apoi acceptarea situatiilor traite, acceptarea brutalitatilor traite. Trebuie identificata persoana sau persoanele care au ranit (poate fi mama, dar si orice alta figura importanta din copilarie), intelese si iertate din toata inima. Iertarea nu este o favoare facuta celui care a ranit, este o favoare facuta sie insusi! Trebuie recunoscut faptul ca restul lumii se limiteaza sa reactioneze si sa se comporte cu noi insine asa cum ne comportam noi cu ei. Un alt pas important este acela de a inceta de a se simti...

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.